Perioada examenelor:
Cine este mai stresat? Tu sau copilul tău?

Ilustrație cu un părinte care oferă sprijin emoțional unui adolescent în perioada examenelor

Copilul tău dă examen. Dar corpul tău se comportă ca și cum l-ai da tu.

Și poate că, într-un fel, îl dai. Din nou.
Mulți părinți povestesc același lucru: că și la ani distanță visează că sunt în sala de examen, că nu știu subiectul, că timpul s-a terminat. Creierul nu a uitat cum se simte presiunea aceea. Transpirația din palmă înainte să intri, golul din stomac când întorci foaia, senzația că totul depinde de ce scrii în următoarele trei ore.

Acum e rândul copilului tău să trăiască exact asta. Și tu retrăiești evenimentele din nou cu el.

Copiii absorb starea părinților

Sigur că îți dorești tot ce e mai bun pentru el și tocmai de aceea e atât de greu să stai liniștit(ă). Îl iubești și vrei să îi fie bine. Doar că uneori, fără să vrem, modul în care le purtăm de grijă le transmite mai degrabă anxietate și neliniște, în loc de calm, încredere și siguranță.

Copiii absorb starea părinților înainte să proceseze cuvintele. Sesizează tonul vocii atunci când întrebi „ai mai învățat?” sau tăcerea de la masă când rezultatele nu sunt cele sperate.

Nu e nevoie să fii părintele perfect. E nevoie să ții cont că el deja este sub presiune, chiar dacă uneori îți poate părea indiferent. Iar tu poți fi fie încă o sursă de presiune, fie locul în care se simte în siguranță și își poate lăsa puțin povara jos.

Câteva lucruri concrete care ajută

Limitează întrebările despre examene

De ce să faci asta? Nu pentru că nu contează, ci pentru că fiecare întrebare suplimentară îi confirmă că ești îngrijorat, iar asta îi poate spori și lui anxietatea. În loc să verifici constant cât a învățat, încearcă să fii curios despre cum se simte. Uneori, asta este forma de sprijin de care are cea mai mare nevoie.

Oferă-i normalitate, nu doar susținere

O cină fără niciun cuvânt despre Evaluarea Națională sau BAC, un episod dintr-un serial pe care să îl urmăriți împreună, o plimbare scurtă fără niciun scop (și neapărat fără dădăceli). Pauzele nu sunt timp pierdut. Sunt parte din felul în care creierul își recapătă energia și capacitatea de concentrare.

Validează emoțiile, nu le combate

În loc de „Nu ai de ce să fii stresat”, încearcă: „Înțeleg că ai emoții. E firesc să fie așa.” Uneori oamenii au nevoie să fie înțeleși înainte să se liniștească.

Separă valoarea sa de rezultat

Spune-i explicit că îl iubești și îl apreciezi indiferent de nota obținută. Pare evident pentru tine, dar nu întotdeauna este evident și pentru el.

Ai grijă la propriile emoții

Dacă observi că ești foarte anxios(ă), vorbește cu un prieten, cu partenerul sau descarcă tensiunea prin mișcare. Copilul nu trebuie să devină persoana care îți gestionează ție îngrijorările.

Spune-i ce simți tu, nu ce simte el

Concret, în loc de „Văd că ești stresat”, încearcă „Și eu am fost speriat(ă) când am avut examene importante” sau „Îmi amintesc cât de greu mi se părea și mie uneori”. Când vorbești despre propria experiență, fără să îl analizezi sau să îi spui ce ar trebui să simtă, îi lași mai mult spațiu să se regăsească în conversație.

Mulți adolescenți se închid atunci când simt că sunt neînțeleși sau evaluați. În schimb, când aud că și părintele a trecut prin emoții asemănătoare, se simt mai puțin singuri și mai puțin „defecți”. Le transmiți că frica, nesiguranța sau copleșirea fac parte din experiența umană și că nu trebuie să fie puternici tot timpul.

Uneori, cea mai mare susținere nu vine din sfaturi, ci din mesajul simplu: „Știu că poate fi greu. Și este în regulă să îți fie greu.” Astfel, îi oferi permisiunea să nu fie bine în fiecare moment și îi arăți că poate veni către tine fără teama de a fi judecat sau corectat.

Ce va rămâne după examen?

Examenele acestea contează, dar vor trece. Nu sunt însă singurul lucru care se construiește în această perioadă. Se construiește și felul în care copilul tău va privi dificultățile, greșelile și relația cu tine.

Relația cu copilul tău rămâne. Sănătatea lui, fizică și psihică, rămâne. Felul în care și-a simțit părintele în momentele grele rămâne.

Peste douăzeci de ani, poate că își va aminti nota obținută. Dar își va aminti și cum s-a simțit în drumul până acolo. Dacă a avut lângă el un părinte care l-a susținut când îi era greu sau unul de care se temea să nu îl dezamăgească.

Asta este miza reală a acestei perioade.